schimbarea prioritatilor de finantare UE pe societatea civila

schimbarea prioritatilor de finantare UE pe societatea civila

Pentru Romania si Bulgaria e necesara o linie speciala de finantare UE pentru proiecte ale societatii civile legate de: buna guvernanta, monitorizarea institutiilor publice, cresterea coeziunii sociale, educarea spiritului comunitar.

Odata cu intrarea in UE finantarile din alte surse (SUA) pentru astfel de proiecte s-au redus, iar fondurile UE pentru societatea civila se dau aproape exclusiv pentru un singur obiectiv (in general integrare sociala a categoriilor defavorizate). Cu toate acestea, cele mai noi state membre UE (Romania si Bulgaria) se confrunta cu probleme speciale si foarte grave, pe care statele mai vechi nu le au: coruptie generalizata, un sistem educational catastrofal, institutii publice care functioneaza prost si nu raspund nevoilor cetateanului, dar si distrugerea totala sub comunism a "fibrei sociale" / sentimentului de comunitate in care si celalalt conteaza. Bruxelles-ul e constient de multe dintre aceste probleme, de aceea acolo unde poate foloseste parghii special inventate pentru noi ("clauzele de salvgardare") pentru a forta guvernul sa faca reforma in unele din aceste domenii.

Insa, privind lucrurile realist, reformele impuse de la Bruxelles nu raman dupa ce se ridica presiunea din afara / conditionalitatile. De aceea e esential ca aceste reforme sa porneasca din interior pentru a fi sustenabile; e nevoie de o societate civila care sa monitorizeze permanent, local, buna guvernanta si functionarea institutiilor publice.

Pana acum au existat ONG-uri care s-au ocupat de astfel de reforme cu destul succes. O problema majora e faptul ca finantarea UE post-aderare disponibila pentru societatea civila "deturneaza" aceste ONG-uri de la activitatile lor de pana acum, la care se pricepeau, activitati care sunt si in continuare la fel de importante (buna guvernanta, educatie civica etc.). Ceilalti finantatori s-au retras gandind ca este inutil sa finanteze democratizare cata vreme suntem in UE, iar ONG-urile, ca sa supravietuiasca, vor ajunge sa concureze toate pe cate o mega-finantare pe una dintre prioritatile UE. Prioritati care au ramas aceleasi de dinaintea intrarii Romaniei si Bulgariei in UE si nu includ chestiuni majore de guvernanta si educatie. Cand singura finantare disponibila va fi in suma de 10 milioane de euro pe cate un singur obiectiv, fie el integrare sociala sau impaduriri, toate ONG-urile se vor bate pe acesti bani; daca vor obtine proiectul, isi vor consuma toate resursele (oameni, timp, capacitate de cofinantare) pentru aceste prioritati, renuntand de nevoie la ce faceau inainte. Asta lasa un vid pe partea de buna guvernanta, monitorizarea institutiilor publice etc., lucruri esentiale asupra carora nici Bruxelles, nici societatea civila nu va avea niciun control.

In tarile dezvoltate astfel de activitati sunt desigur finantate local, de exemplu de sectorul privat; in Romania sau Bulgaria nu exista nici experienta suficienta cu astfel de proiecte, si nici institutiile nu sunt suficient de consolidate incat sa nu aiba nevoie de un impuls initial din exterior. In plus, criza reduce alte finantari disponibile, dand in acelasi timp posibilitatea unui sector public corupt sa se abata de la legi si standarde de bune practici pe motiv de "urgenta" si "situatie exceptionala".

Asadar, e nevoie de o finantare speciala pentru astfel de activitati, la care UE nu avea motive sa se gandeasca inainte de aderarea Romaniei si Bulgariei. Asa cum s-au putut inventa conditionalitati speciale (“clauzele de salvgardare”), asa ar putea fi introdusa o finantare speciala pentru societatea civila, care sa sprijine reformele necesare “de jos in sus”. Ca sa nu mai spunem ca, fara un bun control local al guvernantei in sectorul public chiar banii de la UE catre administratia publica vor fi prost administrati sau deturnati. Iar proiectele pe care UE le finanteaza si acum pt societatea civila (integrarea sociala a categoriilor defavorizate) au sanse minime de succes: cum poate fi aplicata o masura anti-discriminare cata vreme justitia nu functioneaza bine? Cum poti integra social minoritatile cata vreme majoritatea nu are suficienta educatie?


Problema finantarii ONG este reala... Dar cum ramine cu intrebarea? Ce poate face UE pentru a determina vitorul nostru.....KOSYK

Otilia , probabil ca UE nu a luat in calcul ca dupa integrarea Romaniei si Bulgariei in UE societatea civila ( ONG) va continua sa fie slab sustinuta de catre companii iar dupa integrarea din 2007 modificarile in Romania si Bulgaria ar fi trebuit sa aiba loc in primul rand la nivel mental .

Bogdan, nu cred ca mentalitatea unui popor se poate schimba peste noapte. Adica de la 1 ianuarie 2007 sa devenim europeni :-) sau ma rog daca s-ar fi putut ar fi fost super...

este cert ca mentalitatea oamenilor se schimba cel mai greu.
dar legi simple si eficiente ar putea determina acea schimbare.
si ce avem nevoie este schimbarea celor corupti.
Cetatenii romani ar trebui sa se poata adresa direct cand sistemul judiciar
nu merge si nu prin intermediari! Poate doar parerea mea dar unde este multa birocratie ...