Cuvantul unui europarlamentar: Viitorul Europei in contextul crizei actuale
Este greu de rãspuns simplu la o astfel de întrebare. România participã la procesul de globalizare atât direct, ca subiect individual, cât si prin intermediul Uniunii Europene, care este un actor colectiv al procesului. În principiu, cei care gestioneazã procesul sunt OMC, FMI si BM, ca institutii specializate ale ONU.
De fapt UE are toate datele de a deveni un lider al procesului de globalizare, dacã îsi pune în valoare modelul sãu social. Asta este, dacã vreti, arma deloc secretã a UE, pentru a face globalizarea sa lucreze în beneficiul tuturor, pentru a reduce costurile sociale si pentru a nu se redestepta tentatiile protectioniste. Cu atât mai mult cu cât actuala crizã poate da apã la moarã adversarilor globalizãrii si deschiderii fãrã conditii a pietelor nationale.
De aceea cred cã principala sarcinã a UE, chiar mai importantã decât relansarea economiei, este prezervarea si re-formularea, aducerea la zi a modelului social european, pentru a-l pune în acord cu noile realitati, cu nevoile si asteptãrile cetãtenilor europeni.
Acum se decide care va fi modelul care va structura viitorul democratiei si al economiei de piatã. Lumea va judeca eficienta si legitimitatea modelului dupã capacitatea lui de a rezista la crizã si de a-i minimiza costurile. Acum se joacã viitorul democratiei liberale si al economiei sociale de piatã. E un punct de cotiturã si pentru UE, si pentru membrii ei. si acum se va testa si soliditatea proiectului european.
Doamna Cretu cu scuzele de rigoare,Ne inteleg ce propuneti? Scrieti , Acum se decide care va fi modelul care va structura viitorul democratiei si al economiei de piata.....Cine decide? Se va schimba modelul? Noi nu am reusit s-o intelegem si deja apare alte? Este senn rau!! KOSYK